Organizarea Vacanțelor estivale „Vacanța pentru toți”

este adresată copiilor din învățământul primar (anul pregătitor și clasele 1 – 4) din comunitate în cadrul cărora se vor desfășura programe educaționale, cu scopul de a reduce diferențele de dezvoltare psihoeducațională între copii, în prima zi de școală.

Acestea sunt organizate pe perioada vacanțelor de vară și vor avea un program special creat, astfel încât copiii să își petreacă timpul liber creatic și relaxant în timp ce își continua dezvoltarea psihologică, fizică și socială.

Durata unei astfel de activități va fi de 2 săptămâni / grupa de 20 copii și vor avea un program zilnic de 4 ore.